Chez Julia - Merzouga, Sahara

cand o raza de soare strapunge o fotografie apare locul acela mult prea alb. nu e nimic sub el, e doar un punct. se cheama "flare". si ce daca?

cand un fir de nisip se intalneste cu altul si amandoua se intalnesc cu al treilea si merg sa il caute pe urmatorul, se face un vartej: un ghemotoc de nebunie concentrica, o centrifuga care inghite materia din care e facuta, si care spune povestea urmatorului ghemotoc in care se transforma. dintr-un milion de povesti este facuta o duna. dintr-un milion de dune - un desert. si ce daca?

daca vreti un desert cu multe povesti, sahara poate fi un prieten bun. daca ii faceti o poza la rasarit, de undeva de sus, o sa vedeti ca soarele galben-deschis o sa deseneze cu grijulie nepasare un punct in partea lui de jos, la vreo 500 km de marrakech, undeva intre maroc si algeria. pentru ca "flare" suna cam tehnic, o sa-i spunem "oaza", desi asta nu suna deloc fotografic. in oaza asta e o casa veche careia localnicii ii spun "kashbah", iar turistii "chez julia". are sase camere, fiecare decorata in alta culoare, cu alt fel de scaune si cu alt fel de motive. are doua terase, una pe care ascultati povestea desertului, alta pe care va simtiti pe puntea unui ozn facand poze satului cu un aparat foto cu acelasi pret ca al unei case. si pentru ca blogul asta e despre cafenele, atunci sa stiti ca mai au o terasa in curte unde vand si cafea, desi asta e departe de definitia unei cafenele. ca sa-l aducem mai aproape de definitie, e un loc bun de reflectie la alegerile corecte. mai ales la o excursie in jurul lumii.

Cafe des epices - Marrakech

daca ce iubim nu e niciodata perfect, daca ce e frumos nu e niciodata simetric, daca ne plac expresiile somnoroase, zambetele incurcate, stangaciile vinovate, firele ciufulite, pistruii, nasurile prea mari, sau prea mici, iar daca orasele au suflete si atunci au si expresii, atunci e un oras in africa, cam pe acolo pe unde se termina sahara, pe nume marrakech. Si daca orasul are o expresie, atunci are si un buric, si in buricul lui era pe vremuri o piata de sclavi, iar acum o cafenea. cafenea cu doua etaje, cu terasa de pe care se vede sub un soare galben un bazar cu 9500 de tarabe pe alei complet neeuclidiene, cu inaltimi complet diferite, cu ghemotoace de o cromatica dementa de papuci si esarfe, cu mii de oameni selectionati atent din grupuri uriase in asa fel incat sa fie cei mai zambitori si mai prietenosi dintre semenii lor.

si pentru ca are doua etaje cafeneaua noastra, inseamna ca exista si un etaj intai unde e mereu o galerie de poze alb-negru cu copii care s-au nascut intr-un spatiu in care nu au aproape nimic si totusi stiu sa zambeasca. si pentru ca e o cafenea, au un cappuccino senzational, chestie tare rara pe continentul asta. si daca o sa stati pe terasa la asfintit, poate invatati sa pozati un oras asimetric, ciufulit si pistruiat, si poate si sa-l iubiti nitel.

se cheama “café des epices”. nu stiu sa va spun cum ajungeti acolo, mai bine intrebati.

it's a new dawn, it's a new day, it's a new life ... and I'm feeling good

Si daca totusi cafeneaua e veche si neoriginala (Irish Cafe la Unirii) - totul e sa privesti terasa si copacii si soarele si traficul si lumea cu ochi noi.
Si brusc e soare si e zi libera desi e luni si brusc masa e plina de oameni zambitori si brusc .... absolut brusc ... it's a new dawn, it's a new day, it's a new life ....
Si atunci singura intrebare este ce minune alegi dintre infinitele minuni posibile.
Iar o calatorie in jurul lumii pare un inceput bun.

Cremcafe - universitate

pentru cei care au simtit vreodata golul din stomac, moliciunea genunchilor, angoasa care vine odata cu seara, emotia minutului dinainte, voluptatea lipsita de sens a minutului de dupa, uscaciunea buzelor, caldura tactila dintr-o clipire, cautarea infrigurata a unei confirmari, teama marturisirii, placerea vinovata a atingerii involuntare, pentru cei care si-au topit nebunia in luciditatea unei dimineti si au recuperat-o in norul rosu care atarna deasupra ultimului copac de dedesubtul asfintitului, pentru ei e un loc in care pe la 7 dimineata sau pe la 7 seara e numai bun pentru ganduri incorecte. se cheama cremcafe si e destul de aproape de universitate.

e mai bun decat altele pentru ca au cea mai buna cafea din bucuresti, o atmosfera rosu-cosmopolita, vecinatatea unei arhitecturi care stie sa cante orice octava emotionala. iar daca ce scrie mai sus e la timpul trecut sau viitor, tot e bun pentru ca are o terasa mare, cu soare si cu tipi misto pentru care bucuresti e un nume de pe ghidul din buzunarul de la spate. sincer - pe aici nu gasiti alt loc mai bun.

Cafe Aida - in pasajul Villacroise

Pentru cine crede ca timpul este facut pentru a fi consumat, pentru cei care cred ca valoarea planurilor sta in finalul lor, pentru cei care cred ca o conversatie e construita din subiecte, o intalnire din evenimente, o carte din cuvinte, pentru cei cu idei corecte, pentru cine stie sa vada si nu stie sa contemple, pentru cei care au dreptate, pentru oamenii care nu se clatina, pentru toti am o veste – exista un loc unde nu o sa va placa. E un loc unde zilele arata la fel, cladirile au aceleasi lumini, oamenii aceleasi preocupari, si in care vin mereu aceleasi tipuri de indivizi care nu va sunt deloc simpatici.

Este un loc cu o muzica cam orientala si cam tare, cu un decor destul de primitiv, cu multe mese inghesuite, cu fum, intr-un pasaj vechi, in care dau navala oameni, in care nu gasesti niciodata o masa libera, iar dupa ce o gasesti nu ai nici un pic de intimitate pentru ca vei auzi mereu conversatia, rasetele si galagia de la mesele de alaturi.

Acolo stai si nu faci nimic, petreci timp la discutii goale, faci planuri degeaba, te intalnesti cu oameni la fel de lipsiti de determinare si convingere ca si tine si te deranjeaza turisti preocupati de un loc care arata la fel de doua sute de ani - toate astea intoxicandu-te in fata unei narghilele si a unui meniu cu ceaiuri prea multe fara efecte terapeutice clar documentate.

Altfel e unul din cele mai misto locuri din Bucuresti. Iar daca nu iti place – esti pe drumul spre succes.

Adi.

Cafe Klein - la hotel Rembrant, langa BNR

Daca stiti cum este sa te trezesti dimineata la un hotel, intr-un pat mai mare si mai moale decat cel de acasa, daca stiti privirea cu care descoperiti camera noua, lumina de afara, cladirea straina de alaturi, lucrurile care nu stau in jurul vostru la locul lor, ci la indemana voastra, atunci mai cititi putin.

Daca stiti din ce e factuta anticipatia, imaginea strazii urmatoare, amintirea zilei dinainte, daca stiti ce melanj ramane dintr-o saptamana intr-un oras strain, daca stiti cum credeti ca arata tot ce nu ati vazut, si cum va amintiti tot ce ati vazut, daca ati experimentat vreodata dorinta e a va rataci, mai cititi putin.

Daca stiti placerea de a extrage din limbajul celor din jur numai senzatii, pentru ca nu intelegeti nici un cuvant, de a-I vedea diferiti de voi pentru a-I analiza, de a-I inghesui in sabloane, pentru a vi-I aminti, de a descoperi fizionomii, accente, stiluri, arhitecturi, si alte poze simple pentru inchis in memorie, mai cititi putin.

Daca stiti barul acela cu pardoseala in alb si negru care se asorta atat de misto cu canapelele, oglinda mare de langa receptie, copacul ala din curtea muzeului sub care statea un om cu un scaun si citea mereu, autobuzul pictat de copii, strada ingusta cu case pictate in culori de curcubeu, sau toate prostiile pe care le vezi cand developezi o excursie, atunci cred ca ati citit destul.

E un hotel in Bucuresti, pe langa BNR care se cheama Rembrant si care are o cafenea la primul etaj, iar daca mergeti acolo in week-end pana la pranz o sa vedeti tot ce v-am spus eu la altii, pentru ca e cam ora la care turistii (sunt turisti in Bucuresti-:)) isi iau micul dejun. Mie mi-a placut.

adi.

French Bakery - Franklin 9 (langa Lido)

la a treia cafenea din lant incepi sa vezi globalizarea dincolo de aroma de cafea si de vitrina plina de patiserie franceza. Si cu toate gandurile revolutionare la locul lor, decizi ca totusi locul are un je ne sais quoi care poate da dependenta. Iar daca atmosfera calda de bistro de colt nu e de ajuns, si daca prajiturile aliniate disciplinar nu iti aduc aminte sa ii multumesti lui Pavlov, si daca nici baietii ceremoniosi si dusi cu grupul la acelasi hair stylist nu zambesc destul de charmant, atunci cu siguranta masa de la geam in soare va fi cireasa de pe tarta si te va topi mai repede decat spuma de pe capuccino. Si iarasi duminica de dimineata pune stapanire pe toate (chiar si pe gandurile anti-globalizare).

iulia (pour les connoisseurs - tarta cu mure rules!)

MNAC

mai toti dictatorii sunt niste dementi, stim asta. mai stim ca ochii bulbucati, suvitele de saliva in coltul gurii, retorica goala, ideologia vindicativa - fac un pic de treaba o vreme. dar cand nu mai fac treaba, dictatorul nostru devine singur si izolat, trece la nuante si diseca cu un bisturiu septic o bucata de realitate a lui, felia lui de legitimitate.

daca vreti sa vedeti cum a disecat ceausescu o parte din bucuresti, cu toata istoria lui, si a pus in loc o mostra de isterie arhitectonica, mergeti sa vedeti casa poporului. daca vreti sa vedeti o grefa de civilizatie in ea, atunci mergeti pe partea ei stanga, pe drumul catre mariott, si gasiti muzeul de arta contemporana. pentru ca blogul asta e despre cafenele si nu despre muzee, ne revedem la etajul patru, pe terasa, acolo de unde probabil ceausescu putea sa vada cu ochii lui ce oras hidos a facut. puteti sa va imaginati cu mana pe acelasi bisturiu ca si el, in fata unui espresso, la o cafenea cu un meniu cam scurt si un program cam aleatoriu. dar pentru ca sunt sigur ca nu doar pentru cafenea o sa mergeti acolo, o sa va spun ca e proababil cel mai bun loc de pierdut o dupa-masa cu o carte din bucuresti. si sunt sigur ca nu o sa-l recomandati nimanui, ca sa ramana la fel.

French Bakery - Piata victoriei

daca vreti sa vedeti ce se intampla cand telefoanele se inchid, cand masinile nu mai merg, cand oamenii nu mai alearga, cand nu mai vin fax-uri, cand nu zboara avioanele, cand nimeni nu intarzie nicaieri, pentru ca nimeni nu trebuie sa ajunga nicaieri, daca vreti sa vizitati cimitirul unde doarme saptamana trecuta, atunci probabil e ceva in neregula cu voi.

dar daca totusi vreti toate astea, si daca vreti sa vedeti cum e o cladire de birouri cand devine piesa de muzeu, iar muzeul asta are o cafenea, atunci sa stiti ca acea cafenea se cheama French Bakery iar muzeul este acea cladire mare si neagra pe care o sa o gasiti la piata victoriei si nu o sa o puteti confunda cu nimic altceva. se viziteaza sambata, si se trece intotdeauna pe lista dupa absolut toate celelalte idei. pentru idei mai bune, mai cititi pagina asta...

adi

central park corner cafe

o linie gri, o linie alba, o mana tremuranda, o piatra. o linie maro, o linie alba, o idee simetrica, o casa. un rid serios, o camasa asortata, un ton grav, un neamt. o piatra gri, o casa maro, un neamt, un oras: frankfurt. o poza developata care vorbeste despre cromatica sobra, despre arhitectura austera, facuta de niste insi atat de seriosi pe cat par. si ce cautam aici?

pai intr-un oras pictat cu mana sigura, cu culori groase si vizibile, cautam entropie. intr-un spatiu de idei ferme, de sabloane istorice, cautam diversitate. intre accente grave cautam muzica.

tot ce gasim e un scaun in tapiterie mov, langa un geam imens, prin care se vede un trotuar cu pietre gri calcate de nemti grabiti schimband intre ei idei corecte, cu voci grave, trotuar care trece printre case maro, intr-un oras simetric si auster. daca credeti ca nu e destul, atunci nu veniti la frankfurt. daca e prea mult, atunci nu cititi textul asta.

iar daca vreti sa stati in scaunul mov, sa cititi niste reviste in alta limba decat germana, cu idei nu neaparat corecte, sa priviti pe geam si sa va spuneti ca simetria nu e neaparat rea, atunci mergeti la central park corner cafe, pe borsenstrasse. daca stiti culoarea diminetilor de iulie, pe la ora cinci si jumatate dimineata, atunci stiti exact cu ce acuarela deseneaza spuma de lapte pe care o pun in cappuccino.

adi.

French Bakery (Dorobanti)

Experienta extatica - asa ceva chiar exista in Bucuresti? Deci: intri, te asezi pe fotoliul shic dar comfortabil, te zgaiesti lung la vitrina plina de prajituri pana cand creierul iese din dezmorteala si trece peste activitatea salivara abundenta pana la stadiul in care alege ceva. Dupa care mai ceri un cafelatte si o limonada. Dupa care observi ce culoare fantastica au peretii si cat de simpatice sunt storurile asortate de afara. Si pe urma accepti ca ti s-au parut simpatici si baietii care nu sunt francezi dar invart briosele foarte profesionist. Si pe urma te miri de fluxul continuu de bucuresteni cu apucaturi pariziene care intra hotarati, iau cutiile cu prajituri si se grabesc spre micul dejun cu croissant de acasa. Si pe urma incepi sa te uiti dupa soare pentru ca masutele scoase afara pe trotuar iti fac si ele cu ochiul si visezi iar la dimineti cu dor de duca in alte capitale decadente... Dupa care te linistesti si incepi sa savurezi duminica de dimineata.

Iulia.... tortul cu nuci si miere se ciuguleste cu mana (dar sa nu ma spuneti francezilor)

Cafelatte (Schitul Magureanu)

Melange ... cafea, torte dar si bauturi alcolice, meniu in romana dar si "bibite" ca rubrica, si - mai ales - oamenii. De la doamnele sobre de la masa de alaturi, la grupul de intelectuali mid-aged de la masa din spate care par sa dezbata cel putin sensul vietii, la cuplul etern italian-blonda si la cei doi curiosi cu The Economist in fata care ii masoara pe toti ceilalti cu o rigla shuie. Locatia fantastica - Cismigiu e chiar in fata, spatiul bine folosit (platforma pe care tropaie fetele inainte si inapoi, functionala si incapatoare) iar cafeaua decenta. Ora 10 dimineata intr-o sambata innorata se simte acasa aici si o asteapta pe ora 11. Singurul semn de intrebare care ramane este ce cauta sarea de baie intr-un borcan intr-o vitrina langa sticla de vin vechi.

Iulia ... ce naiba e fabulospiritul, ca tot nu am lamurit-o ...

studio cafe

alb/negru, luxuriant/auster, recent/vechi, mic/mare, lumina/umbra.

adica o podea de lemn tare cu insertii de lumina alba peste care vin pasi lenesi. o casa veche cu tavan inalt, cu camere mari, luminate de lampi mici, embrioni de design recent.

priviri absente aruncate cu preocupata nepasare prin geamul inalt si ingust prin dreptul carora trec oamenii destul de des ca sa stii ca sunt acolo, dar destul de repede ca sa simti cat de lungi sunt secundele placute. o fereastra ca un ceas care bate ritmul orasului, pe fundalul unei case gri care stie sa vorbeasca despre arhitectura citadina, dar numai la timpul trecut.

si ca sa nu para vreun decupaj suprarealist, are cafe latte la cana mare, salate misto si muzica britanica alternativa. si nu mergeti seara, ca nu e asa dragut. se cheama "studio cafe" si e langa biblioteca centrala universitara, aproape de terasa lido.

adi.

ps: e frumos acolo cand ploua.

la gazeta

o dimineata, doua dimineti, trei dimineti. o ceasca de cafea, doua cesti de cafea, trei cesti de cafea. un scaun, doua scaune, trei scaune (toate trei confortabile). o raza de soare, o bucata de umbra, un geam mare intre ele. un ziar, doua ziare, o revista sau mai multe, dar doar o gazeta. unde? "La Gazeta", pe langa Hristo Botev, vis-a-vis de o casa mare, foarte frumoasa, dar cam trista, asa, cam ca o dimineata care nu s-a nascut vara.

au scaune moi, atmosfera de epoca alb cu maro si un cappuccino excelent. daca mergeti, sa ma luati si pe mine.

adi.

Memento (Floreasca)

Cafenea de dimineti lenese cu: pisoiul gri tolanit pe perne la geam, parcul cu frunze galbene pe jos vis-a-vis, caffelatte intr-o ceasca generoasa, croissante cu miere si ciocolata sau melci su stafide. Dungi vesele pe pereti dar atmosfera de tolaneala. Masa din vitrina cu doua scaune. Fotolii la etaj de ascuns de lume. Baia colorata cu oglinda cat peretele. Scaunele confortabile si fetele de la bar intotdeauna amabile. Doar televizorul iti fura ochiul in colturi. Si iarasi pisoiul lenes, care se intoarce din greu de pe o parte pe alta si imi aduce aminte de cainele blocului din copilarie, despre care cineva a scris cu vopsea pe bloc - "Max e un porc.."

Iulia