central park corner cafe

o linie gri, o linie alba, o mana tremuranda, o piatra. o linie maro, o linie alba, o idee simetrica, o casa. un rid serios, o camasa asortata, un ton grav, un neamt. o piatra gri, o casa maro, un neamt, un oras: frankfurt. o poza developata care vorbeste despre cromatica sobra, despre arhitectura austera, facuta de niste insi atat de seriosi pe cat par. si ce cautam aici?

pai intr-un oras pictat cu mana sigura, cu culori groase si vizibile, cautam entropie. intr-un spatiu de idei ferme, de sabloane istorice, cautam diversitate. intre accente grave cautam muzica.

tot ce gasim e un scaun in tapiterie mov, langa un geam imens, prin care se vede un trotuar cu pietre gri calcate de nemti grabiti schimband intre ei idei corecte, cu voci grave, trotuar care trece printre case maro, intr-un oras simetric si auster. daca credeti ca nu e destul, atunci nu veniti la frankfurt. daca e prea mult, atunci nu cititi textul asta.

iar daca vreti sa stati in scaunul mov, sa cititi niste reviste in alta limba decat germana, cu idei nu neaparat corecte, sa priviti pe geam si sa va spuneti ca simetria nu e neaparat rea, atunci mergeti la central park corner cafe, pe borsenstrasse. daca stiti culoarea diminetilor de iulie, pe la ora cinci si jumatate dimineata, atunci stiti exact cu ce acuarela deseneaza spuma de lapte pe care o pun in cappuccino.

adi.