it's a new dawn, it's a new day, it's a new life ... and I'm feeling good

Si daca totusi cafeneaua e veche si neoriginala (Irish Cafe la Unirii) - totul e sa privesti terasa si copacii si soarele si traficul si lumea cu ochi noi.
Si brusc e soare si e zi libera desi e luni si brusc masa e plina de oameni zambitori si brusc .... absolut brusc ... it's a new dawn, it's a new day, it's a new life ....
Si atunci singura intrebare este ce minune alegi dintre infinitele minuni posibile.
Iar o calatorie in jurul lumii pare un inceput bun.

Cremcafe - universitate

pentru cei care au simtit vreodata golul din stomac, moliciunea genunchilor, angoasa care vine odata cu seara, emotia minutului dinainte, voluptatea lipsita de sens a minutului de dupa, uscaciunea buzelor, caldura tactila dintr-o clipire, cautarea infrigurata a unei confirmari, teama marturisirii, placerea vinovata a atingerii involuntare, pentru cei care si-au topit nebunia in luciditatea unei dimineti si au recuperat-o in norul rosu care atarna deasupra ultimului copac de dedesubtul asfintitului, pentru ei e un loc in care pe la 7 dimineata sau pe la 7 seara e numai bun pentru ganduri incorecte. se cheama cremcafe si e destul de aproape de universitate.

e mai bun decat altele pentru ca au cea mai buna cafea din bucuresti, o atmosfera rosu-cosmopolita, vecinatatea unei arhitecturi care stie sa cante orice octava emotionala. iar daca ce scrie mai sus e la timpul trecut sau viitor, tot e bun pentru ca are o terasa mare, cu soare si cu tipi misto pentru care bucuresti e un nume de pe ghidul din buzunarul de la spate. sincer - pe aici nu gasiti alt loc mai bun.

Cafe Aida - in pasajul Villacroise

Pentru cine crede ca timpul este facut pentru a fi consumat, pentru cei care cred ca valoarea planurilor sta in finalul lor, pentru cei care cred ca o conversatie e construita din subiecte, o intalnire din evenimente, o carte din cuvinte, pentru cei cu idei corecte, pentru cine stie sa vada si nu stie sa contemple, pentru cei care au dreptate, pentru oamenii care nu se clatina, pentru toti am o veste – exista un loc unde nu o sa va placa. E un loc unde zilele arata la fel, cladirile au aceleasi lumini, oamenii aceleasi preocupari, si in care vin mereu aceleasi tipuri de indivizi care nu va sunt deloc simpatici.

Este un loc cu o muzica cam orientala si cam tare, cu un decor destul de primitiv, cu multe mese inghesuite, cu fum, intr-un pasaj vechi, in care dau navala oameni, in care nu gasesti niciodata o masa libera, iar dupa ce o gasesti nu ai nici un pic de intimitate pentru ca vei auzi mereu conversatia, rasetele si galagia de la mesele de alaturi.

Acolo stai si nu faci nimic, petreci timp la discutii goale, faci planuri degeaba, te intalnesti cu oameni la fel de lipsiti de determinare si convingere ca si tine si te deranjeaza turisti preocupati de un loc care arata la fel de doua sute de ani - toate astea intoxicandu-te in fata unei narghilele si a unui meniu cu ceaiuri prea multe fara efecte terapeutice clar documentate.

Altfel e unul din cele mai misto locuri din Bucuresti. Iar daca nu iti place – esti pe drumul spre succes.

Adi.

Cafe Klein - la hotel Rembrant, langa BNR

Daca stiti cum este sa te trezesti dimineata la un hotel, intr-un pat mai mare si mai moale decat cel de acasa, daca stiti privirea cu care descoperiti camera noua, lumina de afara, cladirea straina de alaturi, lucrurile care nu stau in jurul vostru la locul lor, ci la indemana voastra, atunci mai cititi putin.

Daca stiti din ce e factuta anticipatia, imaginea strazii urmatoare, amintirea zilei dinainte, daca stiti ce melanj ramane dintr-o saptamana intr-un oras strain, daca stiti cum credeti ca arata tot ce nu ati vazut, si cum va amintiti tot ce ati vazut, daca ati experimentat vreodata dorinta e a va rataci, mai cititi putin.

Daca stiti placerea de a extrage din limbajul celor din jur numai senzatii, pentru ca nu intelegeti nici un cuvant, de a-I vedea diferiti de voi pentru a-I analiza, de a-I inghesui in sabloane, pentru a vi-I aminti, de a descoperi fizionomii, accente, stiluri, arhitecturi, si alte poze simple pentru inchis in memorie, mai cititi putin.

Daca stiti barul acela cu pardoseala in alb si negru care se asorta atat de misto cu canapelele, oglinda mare de langa receptie, copacul ala din curtea muzeului sub care statea un om cu un scaun si citea mereu, autobuzul pictat de copii, strada ingusta cu case pictate in culori de curcubeu, sau toate prostiile pe care le vezi cand developezi o excursie, atunci cred ca ati citit destul.

E un hotel in Bucuresti, pe langa BNR care se cheama Rembrant si care are o cafenea la primul etaj, iar daca mergeti acolo in week-end pana la pranz o sa vedeti tot ce v-am spus eu la altii, pentru ca e cam ora la care turistii (sunt turisti in Bucuresti-:)) isi iau micul dejun. Mie mi-a placut.

adi.

French Bakery - Franklin 9 (langa Lido)

la a treia cafenea din lant incepi sa vezi globalizarea dincolo de aroma de cafea si de vitrina plina de patiserie franceza. Si cu toate gandurile revolutionare la locul lor, decizi ca totusi locul are un je ne sais quoi care poate da dependenta. Iar daca atmosfera calda de bistro de colt nu e de ajuns, si daca prajiturile aliniate disciplinar nu iti aduc aminte sa ii multumesti lui Pavlov, si daca nici baietii ceremoniosi si dusi cu grupul la acelasi hair stylist nu zambesc destul de charmant, atunci cu siguranta masa de la geam in soare va fi cireasa de pe tarta si te va topi mai repede decat spuma de pe capuccino. Si iarasi duminica de dimineata pune stapanire pe toate (chiar si pe gandurile anti-globalizare).

iulia (pour les connoisseurs - tarta cu mure rules!)

MNAC

mai toti dictatorii sunt niste dementi, stim asta. mai stim ca ochii bulbucati, suvitele de saliva in coltul gurii, retorica goala, ideologia vindicativa - fac un pic de treaba o vreme. dar cand nu mai fac treaba, dictatorul nostru devine singur si izolat, trece la nuante si diseca cu un bisturiu septic o bucata de realitate a lui, felia lui de legitimitate.

daca vreti sa vedeti cum a disecat ceausescu o parte din bucuresti, cu toata istoria lui, si a pus in loc o mostra de isterie arhitectonica, mergeti sa vedeti casa poporului. daca vreti sa vedeti o grefa de civilizatie in ea, atunci mergeti pe partea ei stanga, pe drumul catre mariott, si gasiti muzeul de arta contemporana. pentru ca blogul asta e despre cafenele si nu despre muzee, ne revedem la etajul patru, pe terasa, acolo de unde probabil ceausescu putea sa vada cu ochii lui ce oras hidos a facut. puteti sa va imaginati cu mana pe acelasi bisturiu ca si el, in fata unui espresso, la o cafenea cu un meniu cam scurt si un program cam aleatoriu. dar pentru ca sunt sigur ca nu doar pentru cafenea o sa mergeti acolo, o sa va spun ca e proababil cel mai bun loc de pierdut o dupa-masa cu o carte din bucuresti. si sunt sigur ca nu o sa-l recomandati nimanui, ca sa ramana la fel.

French Bakery - Piata victoriei

daca vreti sa vedeti ce se intampla cand telefoanele se inchid, cand masinile nu mai merg, cand oamenii nu mai alearga, cand nu mai vin fax-uri, cand nu zboara avioanele, cand nimeni nu intarzie nicaieri, pentru ca nimeni nu trebuie sa ajunga nicaieri, daca vreti sa vizitati cimitirul unde doarme saptamana trecuta, atunci probabil e ceva in neregula cu voi.

dar daca totusi vreti toate astea, si daca vreti sa vedeti cum e o cladire de birouri cand devine piesa de muzeu, iar muzeul asta are o cafenea, atunci sa stiti ca acea cafenea se cheama French Bakery iar muzeul este acea cladire mare si neagra pe care o sa o gasiti la piata victoriei si nu o sa o puteti confunda cu nimic altceva. se viziteaza sambata, si se trece intotdeauna pe lista dupa absolut toate celelalte idei. pentru idei mai bune, mai cititi pagina asta...

adi