Chez Julia - Merzouga, Sahara

cand o raza de soare strapunge o fotografie apare locul acela mult prea alb. nu e nimic sub el, e doar un punct. se cheama "flare". si ce daca?

cand un fir de nisip se intalneste cu altul si amandoua se intalnesc cu al treilea si merg sa il caute pe urmatorul, se face un vartej: un ghemotoc de nebunie concentrica, o centrifuga care inghite materia din care e facuta, si care spune povestea urmatorului ghemotoc in care se transforma. dintr-un milion de povesti este facuta o duna. dintr-un milion de dune - un desert. si ce daca?

daca vreti un desert cu multe povesti, sahara poate fi un prieten bun. daca ii faceti o poza la rasarit, de undeva de sus, o sa vedeti ca soarele galben-deschis o sa deseneze cu grijulie nepasare un punct in partea lui de jos, la vreo 500 km de marrakech, undeva intre maroc si algeria. pentru ca "flare" suna cam tehnic, o sa-i spunem "oaza", desi asta nu suna deloc fotografic. in oaza asta e o casa veche careia localnicii ii spun "kashbah", iar turistii "chez julia". are sase camere, fiecare decorata in alta culoare, cu alt fel de scaune si cu alt fel de motive. are doua terase, una pe care ascultati povestea desertului, alta pe care va simtiti pe puntea unui ozn facand poze satului cu un aparat foto cu acelasi pret ca al unei case. si pentru ca blogul asta e despre cafenele, atunci sa stiti ca mai au o terasa in curte unde vand si cafea, desi asta e departe de definitia unei cafenele. ca sa-l aducem mai aproape de definitie, e un loc bun de reflectie la alegerile corecte. mai ales la o excursie in jurul lumii.

Cafe des epices - Marrakech

daca ce iubim nu e niciodata perfect, daca ce e frumos nu e niciodata simetric, daca ne plac expresiile somnoroase, zambetele incurcate, stangaciile vinovate, firele ciufulite, pistruii, nasurile prea mari, sau prea mici, iar daca orasele au suflete si atunci au si expresii, atunci e un oras in africa, cam pe acolo pe unde se termina sahara, pe nume marrakech. Si daca orasul are o expresie, atunci are si un buric, si in buricul lui era pe vremuri o piata de sclavi, iar acum o cafenea. cafenea cu doua etaje, cu terasa de pe care se vede sub un soare galben un bazar cu 9500 de tarabe pe alei complet neeuclidiene, cu inaltimi complet diferite, cu ghemotoace de o cromatica dementa de papuci si esarfe, cu mii de oameni selectionati atent din grupuri uriase in asa fel incat sa fie cei mai zambitori si mai prietenosi dintre semenii lor.

si pentru ca are doua etaje cafeneaua noastra, inseamna ca exista si un etaj intai unde e mereu o galerie de poze alb-negru cu copii care s-au nascut intr-un spatiu in care nu au aproape nimic si totusi stiu sa zambeasca. si pentru ca e o cafenea, au un cappuccino senzational, chestie tare rara pe continentul asta. si daca o sa stati pe terasa la asfintit, poate invatati sa pozati un oras asimetric, ciufulit si pistruiat, si poate si sa-l iubiti nitel.

se cheama “café des epices”. nu stiu sa va spun cum ajungeti acolo, mai bine intrebati.

it's a new dawn, it's a new day, it's a new life ... and I'm feeling good

Si daca totusi cafeneaua e veche si neoriginala (Irish Cafe la Unirii) - totul e sa privesti terasa si copacii si soarele si traficul si lumea cu ochi noi.
Si brusc e soare si e zi libera desi e luni si brusc masa e plina de oameni zambitori si brusc .... absolut brusc ... it's a new dawn, it's a new day, it's a new life ....
Si atunci singura intrebare este ce minune alegi dintre infinitele minuni posibile.
Iar o calatorie in jurul lumii pare un inceput bun.

Cremcafe - universitate

pentru cei care au simtit vreodata golul din stomac, moliciunea genunchilor, angoasa care vine odata cu seara, emotia minutului dinainte, voluptatea lipsita de sens a minutului de dupa, uscaciunea buzelor, caldura tactila dintr-o clipire, cautarea infrigurata a unei confirmari, teama marturisirii, placerea vinovata a atingerii involuntare, pentru cei care si-au topit nebunia in luciditatea unei dimineti si au recuperat-o in norul rosu care atarna deasupra ultimului copac de dedesubtul asfintitului, pentru ei e un loc in care pe la 7 dimineata sau pe la 7 seara e numai bun pentru ganduri incorecte. se cheama cremcafe si e destul de aproape de universitate.

e mai bun decat altele pentru ca au cea mai buna cafea din bucuresti, o atmosfera rosu-cosmopolita, vecinatatea unei arhitecturi care stie sa cante orice octava emotionala. iar daca ce scrie mai sus e la timpul trecut sau viitor, tot e bun pentru ca are o terasa mare, cu soare si cu tipi misto pentru care bucuresti e un nume de pe ghidul din buzunarul de la spate. sincer - pe aici nu gasiti alt loc mai bun.

Cafe Aida - in pasajul Villacroise

Pentru cine crede ca timpul este facut pentru a fi consumat, pentru cei care cred ca valoarea planurilor sta in finalul lor, pentru cei care cred ca o conversatie e construita din subiecte, o intalnire din evenimente, o carte din cuvinte, pentru cei cu idei corecte, pentru cine stie sa vada si nu stie sa contemple, pentru cei care au dreptate, pentru oamenii care nu se clatina, pentru toti am o veste – exista un loc unde nu o sa va placa. E un loc unde zilele arata la fel, cladirile au aceleasi lumini, oamenii aceleasi preocupari, si in care vin mereu aceleasi tipuri de indivizi care nu va sunt deloc simpatici.

Este un loc cu o muzica cam orientala si cam tare, cu un decor destul de primitiv, cu multe mese inghesuite, cu fum, intr-un pasaj vechi, in care dau navala oameni, in care nu gasesti niciodata o masa libera, iar dupa ce o gasesti nu ai nici un pic de intimitate pentru ca vei auzi mereu conversatia, rasetele si galagia de la mesele de alaturi.

Acolo stai si nu faci nimic, petreci timp la discutii goale, faci planuri degeaba, te intalnesti cu oameni la fel de lipsiti de determinare si convingere ca si tine si te deranjeaza turisti preocupati de un loc care arata la fel de doua sute de ani - toate astea intoxicandu-te in fata unei narghilele si a unui meniu cu ceaiuri prea multe fara efecte terapeutice clar documentate.

Altfel e unul din cele mai misto locuri din Bucuresti. Iar daca nu iti place – esti pe drumul spre succes.

Adi.

Cafe Klein - la hotel Rembrant, langa BNR

Daca stiti cum este sa te trezesti dimineata la un hotel, intr-un pat mai mare si mai moale decat cel de acasa, daca stiti privirea cu care descoperiti camera noua, lumina de afara, cladirea straina de alaturi, lucrurile care nu stau in jurul vostru la locul lor, ci la indemana voastra, atunci mai cititi putin.

Daca stiti din ce e factuta anticipatia, imaginea strazii urmatoare, amintirea zilei dinainte, daca stiti ce melanj ramane dintr-o saptamana intr-un oras strain, daca stiti cum credeti ca arata tot ce nu ati vazut, si cum va amintiti tot ce ati vazut, daca ati experimentat vreodata dorinta e a va rataci, mai cititi putin.

Daca stiti placerea de a extrage din limbajul celor din jur numai senzatii, pentru ca nu intelegeti nici un cuvant, de a-I vedea diferiti de voi pentru a-I analiza, de a-I inghesui in sabloane, pentru a vi-I aminti, de a descoperi fizionomii, accente, stiluri, arhitecturi, si alte poze simple pentru inchis in memorie, mai cititi putin.

Daca stiti barul acela cu pardoseala in alb si negru care se asorta atat de misto cu canapelele, oglinda mare de langa receptie, copacul ala din curtea muzeului sub care statea un om cu un scaun si citea mereu, autobuzul pictat de copii, strada ingusta cu case pictate in culori de curcubeu, sau toate prostiile pe care le vezi cand developezi o excursie, atunci cred ca ati citit destul.

E un hotel in Bucuresti, pe langa BNR care se cheama Rembrant si care are o cafenea la primul etaj, iar daca mergeti acolo in week-end pana la pranz o sa vedeti tot ce v-am spus eu la altii, pentru ca e cam ora la care turistii (sunt turisti in Bucuresti-:)) isi iau micul dejun. Mie mi-a placut.

adi.

French Bakery - Franklin 9 (langa Lido)

la a treia cafenea din lant incepi sa vezi globalizarea dincolo de aroma de cafea si de vitrina plina de patiserie franceza. Si cu toate gandurile revolutionare la locul lor, decizi ca totusi locul are un je ne sais quoi care poate da dependenta. Iar daca atmosfera calda de bistro de colt nu e de ajuns, si daca prajiturile aliniate disciplinar nu iti aduc aminte sa ii multumesti lui Pavlov, si daca nici baietii ceremoniosi si dusi cu grupul la acelasi hair stylist nu zambesc destul de charmant, atunci cu siguranta masa de la geam in soare va fi cireasa de pe tarta si te va topi mai repede decat spuma de pe capuccino. Si iarasi duminica de dimineata pune stapanire pe toate (chiar si pe gandurile anti-globalizare).

iulia (pour les connoisseurs - tarta cu mure rules!)