French Bakery - Franklin 9 (langa Lido)

la a treia cafenea din lant incepi sa vezi globalizarea dincolo de aroma de cafea si de vitrina plina de patiserie franceza. Si cu toate gandurile revolutionare la locul lor, decizi ca totusi locul are un je ne sais quoi care poate da dependenta. Iar daca atmosfera calda de bistro de colt nu e de ajuns, si daca prajiturile aliniate disciplinar nu iti aduc aminte sa ii multumesti lui Pavlov, si daca nici baietii ceremoniosi si dusi cu grupul la acelasi hair stylist nu zambesc destul de charmant, atunci cu siguranta masa de la geam in soare va fi cireasa de pe tarta si te va topi mai repede decat spuma de pe capuccino. Si iarasi duminica de dimineata pune stapanire pe toate (chiar si pe gandurile anti-globalizare).

iulia (pour les connoisseurs - tarta cu mure rules!)

MNAC

mai toti dictatorii sunt niste dementi, stim asta. mai stim ca ochii bulbucati, suvitele de saliva in coltul gurii, retorica goala, ideologia vindicativa - fac un pic de treaba o vreme. dar cand nu mai fac treaba, dictatorul nostru devine singur si izolat, trece la nuante si diseca cu un bisturiu septic o bucata de realitate a lui, felia lui de legitimitate.

daca vreti sa vedeti cum a disecat ceausescu o parte din bucuresti, cu toata istoria lui, si a pus in loc o mostra de isterie arhitectonica, mergeti sa vedeti casa poporului. daca vreti sa vedeti o grefa de civilizatie in ea, atunci mergeti pe partea ei stanga, pe drumul catre mariott, si gasiti muzeul de arta contemporana. pentru ca blogul asta e despre cafenele si nu despre muzee, ne revedem la etajul patru, pe terasa, acolo de unde probabil ceausescu putea sa vada cu ochii lui ce oras hidos a facut. puteti sa va imaginati cu mana pe acelasi bisturiu ca si el, in fata unui espresso, la o cafenea cu un meniu cam scurt si un program cam aleatoriu. dar pentru ca sunt sigur ca nu doar pentru cafenea o sa mergeti acolo, o sa va spun ca e proababil cel mai bun loc de pierdut o dupa-masa cu o carte din bucuresti. si sunt sigur ca nu o sa-l recomandati nimanui, ca sa ramana la fel.

French Bakery - Piata victoriei

daca vreti sa vedeti ce se intampla cand telefoanele se inchid, cand masinile nu mai merg, cand oamenii nu mai alearga, cand nu mai vin fax-uri, cand nu zboara avioanele, cand nimeni nu intarzie nicaieri, pentru ca nimeni nu trebuie sa ajunga nicaieri, daca vreti sa vizitati cimitirul unde doarme saptamana trecuta, atunci probabil e ceva in neregula cu voi.

dar daca totusi vreti toate astea, si daca vreti sa vedeti cum e o cladire de birouri cand devine piesa de muzeu, iar muzeul asta are o cafenea, atunci sa stiti ca acea cafenea se cheama French Bakery iar muzeul este acea cladire mare si neagra pe care o sa o gasiti la piata victoriei si nu o sa o puteti confunda cu nimic altceva. se viziteaza sambata, si se trece intotdeauna pe lista dupa absolut toate celelalte idei. pentru idei mai bune, mai cititi pagina asta...

adi

central park corner cafe

o linie gri, o linie alba, o mana tremuranda, o piatra. o linie maro, o linie alba, o idee simetrica, o casa. un rid serios, o camasa asortata, un ton grav, un neamt. o piatra gri, o casa maro, un neamt, un oras: frankfurt. o poza developata care vorbeste despre cromatica sobra, despre arhitectura austera, facuta de niste insi atat de seriosi pe cat par. si ce cautam aici?

pai intr-un oras pictat cu mana sigura, cu culori groase si vizibile, cautam entropie. intr-un spatiu de idei ferme, de sabloane istorice, cautam diversitate. intre accente grave cautam muzica.

tot ce gasim e un scaun in tapiterie mov, langa un geam imens, prin care se vede un trotuar cu pietre gri calcate de nemti grabiti schimband intre ei idei corecte, cu voci grave, trotuar care trece printre case maro, intr-un oras simetric si auster. daca credeti ca nu e destul, atunci nu veniti la frankfurt. daca e prea mult, atunci nu cititi textul asta.

iar daca vreti sa stati in scaunul mov, sa cititi niste reviste in alta limba decat germana, cu idei nu neaparat corecte, sa priviti pe geam si sa va spuneti ca simetria nu e neaparat rea, atunci mergeti la central park corner cafe, pe borsenstrasse. daca stiti culoarea diminetilor de iulie, pe la ora cinci si jumatate dimineata, atunci stiti exact cu ce acuarela deseneaza spuma de lapte pe care o pun in cappuccino.

adi.

French Bakery (Dorobanti)

Experienta extatica - asa ceva chiar exista in Bucuresti? Deci: intri, te asezi pe fotoliul shic dar comfortabil, te zgaiesti lung la vitrina plina de prajituri pana cand creierul iese din dezmorteala si trece peste activitatea salivara abundenta pana la stadiul in care alege ceva. Dupa care mai ceri un cafelatte si o limonada. Dupa care observi ce culoare fantastica au peretii si cat de simpatice sunt storurile asortate de afara. Si pe urma accepti ca ti s-au parut simpatici si baietii care nu sunt francezi dar invart briosele foarte profesionist. Si pe urma te miri de fluxul continuu de bucuresteni cu apucaturi pariziene care intra hotarati, iau cutiile cu prajituri si se grabesc spre micul dejun cu croissant de acasa. Si pe urma incepi sa te uiti dupa soare pentru ca masutele scoase afara pe trotuar iti fac si ele cu ochiul si visezi iar la dimineti cu dor de duca in alte capitale decadente... Dupa care te linistesti si incepi sa savurezi duminica de dimineata.

Iulia.... tortul cu nuci si miere se ciuguleste cu mana (dar sa nu ma spuneti francezilor)

Cafelatte (Schitul Magureanu)

Melange ... cafea, torte dar si bauturi alcolice, meniu in romana dar si "bibite" ca rubrica, si - mai ales - oamenii. De la doamnele sobre de la masa de alaturi, la grupul de intelectuali mid-aged de la masa din spate care par sa dezbata cel putin sensul vietii, la cuplul etern italian-blonda si la cei doi curiosi cu The Economist in fata care ii masoara pe toti ceilalti cu o rigla shuie. Locatia fantastica - Cismigiu e chiar in fata, spatiul bine folosit (platforma pe care tropaie fetele inainte si inapoi, functionala si incapatoare) iar cafeaua decenta. Ora 10 dimineata intr-o sambata innorata se simte acasa aici si o asteapta pe ora 11. Singurul semn de intrebare care ramane este ce cauta sarea de baie intr-un borcan intr-o vitrina langa sticla de vin vechi.

Iulia ... ce naiba e fabulospiritul, ca tot nu am lamurit-o ...

studio cafe

alb/negru, luxuriant/auster, recent/vechi, mic/mare, lumina/umbra.

adica o podea de lemn tare cu insertii de lumina alba peste care vin pasi lenesi. o casa veche cu tavan inalt, cu camere mari, luminate de lampi mici, embrioni de design recent.

priviri absente aruncate cu preocupata nepasare prin geamul inalt si ingust prin dreptul carora trec oamenii destul de des ca sa stii ca sunt acolo, dar destul de repede ca sa simti cat de lungi sunt secundele placute. o fereastra ca un ceas care bate ritmul orasului, pe fundalul unei case gri care stie sa vorbeasca despre arhitectura citadina, dar numai la timpul trecut.

si ca sa nu para vreun decupaj suprarealist, are cafe latte la cana mare, salate misto si muzica britanica alternativa. si nu mergeti seara, ca nu e asa dragut. se cheama "studio cafe" si e langa biblioteca centrala universitara, aproape de terasa lido.

adi.

ps: e frumos acolo cand ploua.

la gazeta

o dimineata, doua dimineti, trei dimineti. o ceasca de cafea, doua cesti de cafea, trei cesti de cafea. un scaun, doua scaune, trei scaune (toate trei confortabile). o raza de soare, o bucata de umbra, un geam mare intre ele. un ziar, doua ziare, o revista sau mai multe, dar doar o gazeta. unde? "La Gazeta", pe langa Hristo Botev, vis-a-vis de o casa mare, foarte frumoasa, dar cam trista, asa, cam ca o dimineata care nu s-a nascut vara.

au scaune moi, atmosfera de epoca alb cu maro si un cappuccino excelent. daca mergeti, sa ma luati si pe mine.

adi.

Memento (Floreasca)

Cafenea de dimineti lenese cu: pisoiul gri tolanit pe perne la geam, parcul cu frunze galbene pe jos vis-a-vis, caffelatte intr-o ceasca generoasa, croissante cu miere si ciocolata sau melci su stafide. Dungi vesele pe pereti dar atmosfera de tolaneala. Masa din vitrina cu doua scaune. Fotolii la etaj de ascuns de lume. Baia colorata cu oglinda cat peretele. Scaunele confortabile si fetele de la bar intotdeauna amabile. Doar televizorul iti fura ochiul in colturi. Si iarasi pisoiul lenes, care se intoarce din greu de pe o parte pe alta si imi aduce aminte de cainele blocului din copilarie, despre care cineva a scris cu vopsea pe bloc - "Max e un porc.."

Iulia